Harta Site | Cauta | Intro

Despre dr. biolog
       Viorica Vintilã!


Cititi cum a luat nastere
Carpicon

(articol aparut in "Medicina
Naturista", in data de
12 octombrie 1998)


Sanatate si Boala

Dintre cele un milion si jumãtate de specii de animale de pe planetã, omul este ultimul pe scara evolutiei. Lupta sa pentru existentã nu a fost doar aceea dusã împotriva animalelor mai puternice decât el, o luptã de apãrare, o luptã pentru hranã, etc., ci si o luptã împotriva durerii si a bolilor. Gresit s-a crezut cã omul timpurilor primitive s-ar fi bucurat de o sãnãtate desãvârsitã si de o rezistentã mare fatã de boli. Acest mit s-a spulberat odatã cu descoperirea documentelor privind istoria multimilenarã a omului; atunci au apãrut si informatiile asupra bolilor si chiar ideea de "contagiune".

De fapt, atât animalele cât ºi plantele se îmbolnãvesc. Cum ar putea ca omul, produs al aceleiaºi naturi ºi supus aceloraºi legi biologice, sã facã excepþie în acest domeniu?

În naturã existã legi profunde ce nu pot fi dezvãluite ºi înþelese decât dupã îndelungate cercetãri, dupã atente ºi stãruitoare aproprieri de domeniul respectiv. Iatã de ce a trebuit sã treacã mulþi ani pentru a înþelege cã natura este unicã, în interiorul ei plantele ºi animalele trãind dupã legi proprii de interacþiune cu mediul înconjurãtor.

Schimbul permanent de energie ºi materie este legea primordialã a vieþii ºi se desfãºoarã cu scopul de a menþine un echilibru complex între vieþuitoare ºi mediul exterior, între componentele energetice proprii sau între sistemele lor de organizare.

Acest echilibru perfect poate defini starea de sãnãtate a plantelor, animalelor ºi implicit a omului.
Filozoful Hans Georg Gadamer din Heidelberg numeºte starea în care toate energiile sunt funcþionale ºi armonizate ,"sãnãtate ascunsã". Sintagma exprimã faptul cã sãnãtatea existã când nu suntem conºtienþi de stãrile ºi senzaþiile pe care le produce. Pe scurt: cine este sãnãtos nu se gândeºte la sãnãtate.

Orice modificare întâmplãtoare sau voitã a acestei legi atrage dupã sine un dezechilibru care apare între om ºi mediul exterior, între componentele energetice ale sale sau între sistemele de organizare ale fiinþei umane, dezechilibru pe care noi îl numim BOALÃ.

O persoanã sãnãtoasã poate fi caracterizatã ca un echilibru complex între aspectele mentale, fizice ºi spirituale, care sunt integrate în, ºi direct influenþate de factorii de mediu ºi sociali.

Astãzi, mai mult ca niciodatã, se resimte ritmul alert al tehnologizãrii ºi pulsul unei vieþi stresante. Este firesc ca asupra organismului uman sã acþioneze în aceste condiþii, cumulativ, factorii poluanþi ºi factorii de risc, care sã determine îmbolnãviri.

Stresul este o parte din moºtenirea noastrã evolutivã. Solicitãrile vieþii de zi cu zi fac din ce în ce mai dificilã evitarea efectelor psihologice negative care par sã fie parte integrantã a existenþei noastre. Indiferent despre ce este vorba - costul crescut al vieþii, poluarea sonicã, a aerului, apei ºi a solului, neplãcerile emoþionale de acasã sau violenþa neprevãzutã - cei mai mulþi dintre noi întimpinãm greutãþi în atingerea unui echilibru interior satisfãcãtor ºi, ca urmare, suntem expuºi factorilor de stres  negativ. Pe lângã componenta psihologicã, stresul ne influenþeazã ºi din punct de vedere fiziologic, subminându-ne sistemul imunitar ºi starea de sãnãtate ºi ducând la tulburãri ca hipertensiunea, boala cardiacã ºi accidentul vascular.

Dialogul, conversaþia cu noi înºine, e de obicei neglijatã, sau chiar omisã în perioada premergãtoare îmbolnãvirii. Semnalele dureroase sau indispoziþiile nu sunt luate în seamã, pânã când prejudiciul devine atât de important încât a face pe surdul sau a refula simptomele nu mai ajutã la nimic. Zonele viscerale care ne provoacã un disconfort sunt pedepsite, ne supãrãm pe ele, le tratãm cu dispreþ, le retragem solicitudinea noastrã pânã ce, în final, se deterioreazã. Suferinþele psihice sunt anesteziate cu tablete, cu alcool sau printr-o activitate febrilã, pânã când îºi gãsesc o expresie masivã într-o boalã somaticã ce nu mai poate fi trecutã cu vederea. Toate acestea exemplificã întreruperea dialogului cu sine, fenomen foarte des întâlnit.

Practic, sãnãtatea se degradeazã treptat - nimeni nu devine bolnav cronic peste noapte - astfel încât organismul are nevoie de timp pentru a-ºi recãpãta echilibrul.

Omul, de la începuturile existenþei sale a avut de luptat cu bolile. Dar, aºa cum a gãsit în naturã mijloacele de satisfacere a necesitãþilor legate de viaþa sa, la fel a gãsit ºi mijloace de apãrare sau vindecare a bolilor. De la începutul existenþei sale a folosit plantele ca alimente ºi ca medicamente. Folosirea plantelor ºi legumelor în scop terapeutic s-a transmis de-a lungul mileniilor, acestea fiind folosite intens ºi uneori aproape în exclusivitate, pânã la începutul secolului XX, când încep sã aparã într-un ritm rapid medicamentele chimice de sintezã.

Treptat, multe dintre medicamentele care au cucerit atât de repede lumea modernã a "secolului vitezei" au dezvãluit existenþa reversului: toxicitate, efecte secundare, apariþia unor tulpini microbiene rezistente, stricând echilibrul ecologic om -  microorganisme. Cercetãrile în specialitate aratã cã principiile izolate din plante sau reproduse sintetic, nu au aceeaºi valoare, aceeaºi intensitate ca a extractului sau a produsului vegetal integral, deoarece în plantã principiile active nu sunt singure, ci se gãsesc în cadrul unui întreg complex activ în care componentele se condiþioneazã reciproc, fiecare cu aportul ei la efectul global al plantei înseºi.

Aceastã metodã de folosire a plantelor în terapia bolilor este beneficã prin mai multe tipuri de acþiuni: prin aport de minerale, vitamine, aminoacizi, lipide, glucide, proteine, etc.; prin stimularea reactivitãþii organismului; prin efect tonic local.

Remediile naturale provin din mediul înconjurãtor, aºa cum ni le oferã mama naturã: alimente, plante, minerale, acizi, baze, sãruri, ape minerale, etc.. Acupunctura, presopunctura, masajul, exerciþiul fizic, curele balneare sunt metode care se bazeazã pe forþele proprii ale organismului, pe capacitatea acestuia de a putea fi dirijat în reacþii.

Un obstacol în folosirea terapiei naturale este mentalitatea în care s-a format medicul alopat, pentru cã în multe facultãþi de medicinã nu existã un curs de informare asupra tuturor metodelor terapeutice.

Pledoaria pentru terapia naturalã nu înseamnã un conflict cu medicina alopatã. Dorim o terapeutica idealã, în care toate metodele existente pânã acum la îndemâna omului sã fie învãþate, cunoscute ºi aplicate în funcþie de indicaþiile, limitele ºi posibilitãþile lor, spre binele bolnavului (Dr. Pavel Chirilã ºi colab.; Dr. Jean Valnet; Tamara Pãunescu ºi colab.; Ann Gillanders; Agatha Thrash & Calvin Trash; Margaret Minker; Dr.Biolog Viorica Vintilã).


 



Tiparit de la http://carpicon.ro © 2004 Hipocrate 2000 SRL